Mărturisire de credinţă

MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ A

BISERICII CREŞTINE DUPĂ EVANGHELIE –

UNIUNEA BISERICILOR CREŞTINE DUPĂ EVANGHELIE 

DIN ROMÂNIA

 

Revizuită: 18 Ianuarie 2011

 

               I.        Biblia

Noi credem şi mărturisim că Biblia sau Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu, inspirat plenar şi verbal, care a fost scris de oameni călăuziţi de Duhul Sfânt. Ea este adevărată, fără greşeală sau adaos omenesc în forma originală, demnă de toată încrederea, fiind de aceea autoritatea spirituală supremă în toate domeniile vieţii. Atât Vechiul Testament cât şi Noul Testament - cele 66 de cărţi canonice - reprezintă revelaţia specială a lui Dumnezeu (2 Tim. 3:1617; 2 Petru 1:19-21), încheiată cu scrierea ultimei cărţi biblice canonice. Orice adăugire sau omitere ulterioară este o intervenţie omenească şi subminează revelaţia Sfintei Scripturi (Exod 20:1; Deut. 4:2; 12:32; 29:1; Prov. 30:6; Ier. 36:1-2; Gal. 1:11-12; Apoc.22:18-19).

Noi credem şi mărturisim că fiecare text biblic nu poate avea decât o singură interpretare, deşi mai multe aplicaţii. Credinciosul are responsabilitatea de a afla mesajul pe care l-a intenţionat Duhul Sfânt prin autorul iniţial. Înţelesul Sfintei Scripturi poate fi găsit printr-o studiere atentă a fiecărui pasaj biblic în parte, folosind corect metodele de interpretare biblică (studiul lexicalgramatical, istoric şi contextual), cu rugăciune şi credinţă, prin iluminarea Duhului Sfânt (Ioan 7:17; 16:12-15; 1 Cor. 2:7-15; 1 Ioan 2:20). 

 

               II.      Dumnezeu

Noi credem şi mărturisim că există un singur Dumnezeu Veşnic, Viu, Adevărat (Deut. 6:4; Is.45:5-7; 1 Cor. 8:4); Spirit Infinit, Personal şi Suveran, Creatorul, Susţinătorul şi Stăpânul Universului, având o slavă şi o sfinţenie imposibil de redat deplin în cuvinte omeneşti.

Dumnezeu este demn de toată închinarea, încrederea şi dragostea pentru că este desăvârşit în toate atributele Sale divine. Noi credem şi mărturisim că Dumnezeul unic fiinţează în trei Persoane distincte dar de aceeaşi esenţă: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, co-egale şi co-eterne, care lucrează întrun chip armonios la împlinirea planului Său veşnic (Ex. 20:2-3; Mat. 28:19; 2 Cor.13:14; Apoc. 4:11).

 

A. Dumnezeu Tatăl

Noi credem şi mărturisim că Dumnezeu Tatăl, prima Persoană a Dumnezeirii, porunceşte şi decretează toate lucrurile după voia şi scopul Său (Psalm 145:8-9; 1 Cor. 8:6). Planul lui Dumnezeu Tatăl a fost stabilit "înainte de întemeierea lumii" şi priveşte controlul suveran al lui

Dumnezeu asupra tuturor domeniilor şi evenimentelor (Gen. 2:18; Iov 14:5; Psalm 2; 33:6-11; Zaharia 14; Mat. 19:1-9; F. Ap. 17:26; Rom. 1:24-28;.8:28; Efes. 1:9-12; 3:11; 2 Tim.1:9; Tit 1

:2).

Noi credem şi mărturisim că Dumnezeu Tatăl este Creatorul tuturor lucrurilor (Gen. 1 :131.; Efes.3:9). Ca Stăpân absolut şi atotputernic al universului, Dumnezeu Tatăl este suveran în creaţie, providenţă şi mântuire (Psalm 103:19; Rom. 11 :36). Caracterul Lui de Tată se manifestă atât în relaţia din cadrul Dumnezeirii, cât şi în cea cu umanitatea. Dumnezeu Tatăl este Creatorul tuturor oamenilor (F.Ap.17:24-28), dar stabileşte o relaţie Tată – fiu (copil) doar cu cei născuţi din nou prin credinţa în Isus Cristos (Ioan 1:9-12; Rom. 8:14; 2 Cor. 6:18).

Înainte de întemeierea lumii, El a decretat lucrurile care trebuie să se împlinească spre lauda slavei Sale (Efes. 1 :11-12). Dumnezeu Tatăl susţine, conduce şi stăpâneşte toate lucrurile, evenimentele şi fiinţele (1 Cron. 29:11-12); însă în suveranitatea Sa, Dumnezeu Tatăl nu este autorul păcatului sau cel ce aprobă păcatul (Habacuc 1 :13; Ioan 8:38-47),  şi nici nu trece cu vederea păcatele oamenilor: El judecă fără părtinire (1 Petru 1: 17). Dumnezeu mântuieşte pe toţi cei care vin la El prin Isus Cristos; El i-a ales înainte de întemeirea lumii şi îi înfiază (Gal. 4:5; Evrei 12:5-9).

 

B. Dumnezeu Fiul

Noi credem şi mărturisim că Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, a doua Persoană a Dumnezeirii, are toate  atributele divine. El este  de aceeași esență, co-egal şi co-etern cu Tatăl şi Duhul Sfânt  (Ioan 10:30;14:9).

Noi credem şi mărturisim că Dumnezeu Tatăl a creat universul prin Dumnezeu Fiul, Isus Cristos, prin care sunt şi se ţin toate lucrurile (Ioan 1 :3; Col. 1: 15-17; Evrei 1 :2).

Noi credem şi mărturisim întruparea Lui umană prin  naşterea supranaturală din fecioara Maria (Isaia 7:14; Mat. 1 :23, 25; Luca 1 :26-35) şi viaţa Lui umană fără păcat (Evrei 4:15; 1 Petru 2:22).

Noi credem şi mărturisim că Isus Cristos este pe deplin Dumnezeu şi pe deplin om. Cele două naturi sunt unite într-o singură Persoană, fiecare dintre acestea rămânând distincte (Mica 5:2; Ioan 5:23; 14:9-10; Filip. 2:5-8; Col. 2:9).

Noi credem şi mărturisim că, în întruparea Sa, Domnul Isus Cristos nu a încetat niciodată să fie Dumnezeu, deşi a refuzat să se folosească de prerogativele şi puterea Sa divină pentru a elimina suferinţa sau limitările condiţiei Sale umane (Filip. 2:5-8).

Noi credem şi mărturisim că Domnul Isus S-a întrupat pentru a-L revela pe Dumnezeu (Ioan 1:14, Evrei 1:2-3) şi pentru a mântui lumea pierdută (Luca 19:10; Evrei: 5:9).

Noi credem şi mărturisim că Domnul Isus Cristos, prin jertfa Sa ispăşitoare de pe crucea Golgotei, mântuieşte pe cei care cred în El. Moartea Lui a fost voluntară, înlocuitoare, ispăşitoare şi răscumpărătoare (Isaia 53; Ioan 10:15; Rom. 3:24-25; 5:8; Evrei 9:28;1 Petru 2 :24).

Noi credem şi mărturisim că, datorită eficienţei depline a jertfei unice a Domnului Isus, păcătosul care crede  este născut din nou, eliberat de pedeapsa, povara, puterea şi, în viitor, de prezenţa păcatului; el este declarat neprihănit, primeşte viaţa veşnică şi înfierea în familia lui Dumnezeu (Rom. 3:25; 5:8-9; 2Cor. 5:14-15; 1 Petru 2:24; 3:18). 

Noi credem şi mărturisim că Domnul Isus a murit, a fost îngropat şi a înviat a treia zi după revelaţia făcută de Dumnezeu în  Sfânta Scriptură (1 Cor. 15:3-4). 

Noi credem şi mărturisim că, prin învierea literală, fizică, din morţi a Domnului Isus Cristos, Dumnezeu a confirmat dumnezeirea Fiului Său şi a dat dovada că a acceptat lucrarea răscumpărătoare a lui Cristos la cruce. Învierea în trup a Domnului Isus este, de asemenea, garanţia viitoarei învieri în trup a credincioşilor (Ioan 5:26-29; 14:19; Rom. 1:4; 4:25; 6:5-10; 1 Cor.

15:20,23). Acum El este înălţat la dreapta Tatălui unde mijloceşte pentru noi ca Avocat (Apărător) şi Mare Preot (Mat. 28:6; Luca 24:38-39; F. Ap. 2:30-31; Rom. 4:25; 8:34; Evrei 7:25; 9:24; 1 Ioan 2:1).

Noi credem şi mărturisim că Domnul Isus Cristos va reveni în văzduh pentru Biserică, Trupul Său, ca s-o răpească (să o ia cu Sine), după care va stabili pe pământ Împărăţia de o mie de ani (F. Ap. 1:9-11; 1 Tes. 4:13-18; Apoc. 20).

Noi credem şi mărturisim că Isus Cristos este Cel prin care Dumnezeu va judeca pe toţi oamenii (Ioan 5:22-23):

a.                Pe credincioşii din Biserică, după răpire - pentru răsplătire (1 Cor. 3:10-15; 2 Cor.

5:10);

b.                Pe cei rămaşi în viaţă pe pământ după răpire - la revenirea Sa glorioasă (Mat. 25:31-

46);

c.                Pe cei care nu au fost găsiţi scrişi în Cartea  Vieţii - la Tronul cel mare şi alb (Apoc. 20:11-15). 

Ca Singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi om (1 Tim. 2:5), Cap al Bisericii (Efes. 1 :22; 5:23; Col. 1 :18)  şi Împărat universal care va domni (Isaia 9:6; Luca 1:31-33), Domnul Isus Cristos este Judecătorul cel Mare care îi va osândi pe cei care nu au crezut în El  şi nu L-au acceptat ca Mântuitor şi Domn (Mat. 25:14-46; F. Ap. 17:30-31).

 

C. Dumnezeu Duhul Sfânt

Noi credem şi mărturisim că Duhul Sfânt, cea de-a treia Persoană a Dumnezeirii este de aceeași esență, co-egală şi co-eternă cu Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul (Ier. 31:31-34; Mat. 18:19; F. Ap. 5:3-4; 28:25-26; 1 Cor. 12:4-6; 2 Cor. 13:14; Evrei 10:15-17).  Duhul Sfânt are toate atributele personalităţii şi divinităţii, incluzând raţiune (1 Cor. 2:10-13), sentiment (Efes. 4:30), voinţă (1 Cor. 12:11), eternitate (Evrei 9:14), atotprezenţă (Psalm 139:7-10), atotştiinţă (Isaia 40:13-41), atotputere (Rom. 15: 13) şi adevăr (Ioan 16: 13).

Noi recunoaştem acţiunea suverană a Duhului Sfânt în creaţie (Gen.1 :2), în întruparea Domnului Isus Cristos (Mat. 1: 18), în scrierea Cuvântului revelat al lui Dumnezeu (2 Petru 1 :2021) şi în lucrarea de mântuire (Ioan 3:5-7).

Noi credem şi mărturisim că, în relaţia cu lumea păcătoasă, Duhul Sfânt limitează şi restrânge răul, până când se va împlini planul lui Dumnezeu (2 Tes. 2:7). Noi credem şi mărturisim că Duhul Sfânt convinge lumea în ceea ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata (Ioan 16:7-9; F. Ap. 1:5; 2:4; Rom. 8:39; 2 Cor. 3:18; Efes. 2:22). Noi credem şi mărturisim că lucrarea Duhului Sfânt în ce-i priveşte pe cei ce au crezut în Domnul Isus este de a-i transforma pe credincioşi prin naşterea din nou (regenerare) în asemănarea chipului Domnului Isus Cristos. Duhul Sfânt  botează pe toţi cei ce cred, în Trupul Lui Cristos – Biserica, în momentul întoarcerii lor la Dumnezeu, şi îi pecetluieşte (Ioan 16:8; 1Cor. 12:13). Tot  El învaţă, mustră, călăuzeşte, sfinţeşte, ajută pe credincios şi-l întăreşte în vederea trăirii creştine şi pentru predicarea şi mărturisirea adevărului Evangheliei (Ioan 16:13; Rom., 8:9; 2 Cor. 3:6; Efes. 1:13; 5:18; 2 Petru 1:19-21; 1 Ioan 2:20,27).

Noi credem şi mărturisim că Duhul Sfânt locuieşte permanent în credincios (Ioan 14:16; 1Cor. 6: 19), pe care îl umple (Efeseni 5:18) şi în care produce roada Sa (Gal. 5:22-23).

Noi credem şi mărturisim că Duhul Sfânt dă daruri  spirituale Bisericii, nu pentru a Se autoglorifica sau pentru a preamări darurile în sine, ci pentru a aduce slavă lui Cristos prin mântuirea celor pierduţi şi prin zidirea spirituală a credincioşilor în credinţa Evangheliei (Ioan.16:13-14; Fp.Ap. 1 :8; 1 Cor. 12:4-11; 2 Cor. 3:18). 

 Noi credem şi mărturisim că Duhul Sfânt este suveran în ce priveşte oferirea darurilor spirituale pentru  desăvârşirea sfinţilor.

 

 

III.      Omul

Noi credem şi mărturisim că omul a fost creat de Dumnezeu nemijlocit, de la început după chipul şi asemănarea Sa. El a fost creat un suflet viu, fără păcat, cu raţiune, sentiment, voinţă şi responsabil înaintea lui Dumnezeu (Gen. 2:6; 15:25; Iacov 3:9).

Noi credem şi mărturisim că Dumnezeu l-a creat pe om ca să-I aducă slavă, să aibă părtăşie cu El, să trăiască o viaţă după voia lui Dumnezeu în ascultare deplină de El şi să fie administrator peste lucrarea lui Dumnezeu (Isaia 43:7; Col. 1:16; Apoc. 4:11).

 

A. Căderea omului în păcat

Noi credem şi mărturisim că, în urma păcatului comis de Adam prin încălcarea Cuvântului lui Dumnezeu, omul şi-a pierdut starea de nevinovăţie şi statutul de administrator deplin al lucrării lui Dumnezeu, căzând sub blestemul morţii spirituale şi fizice ( despărţit de Dumnezeu ), corupt, total depravat în structura sa spirituală şi morală şi incapabil să aleagă sau să facă ceea ce este plăcut înaintea lui Dumnezeu, dacă nu intervine harul divin (Gen. 3:1-19).

 

Noi credem şi mărturisim că, în sine însuşi, omul nu are puterea de a se mântui singur, de aceea este pierdut pentru totdeauna. Omul nu-L va căuta niciodată din propria iniţiativă pe Dumnezeu (Rom. 3:11). El este rob al păcatului (Rom. 6:17), iar împlinirea voii lui Dumnezeu este pentru el o nebunie (1 Cor. 1:18; 2:14); inima îi este nespus de înşelătoare şi de deznădăjduit de rea (Ier. 17:9), îndreptată numai spre rău (Gen. 6:5). 

Singurul Om, Omul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, întrupat şi născut din fecioara Maria, însărcinată de la Duhul Sfânt, nu a moştenit natura adamică păcătoasă (Luca 1:35), dar a  purtat păcatul întregii omeniri în trupul Său pe cruce când a fost răstignit (Ioan 1:29; 1 Cor.15:3; 2 Cor. 5:21).

Noi credem şi mărturisim că toţi oamenii, ca sămânţă, au fost în Adam, de aceea natura adamică coruptă de păcat a fost transmisă tuturor oamenilor, în fiecare generaţie. Singurul care a făcut excepţie a fost Domnul Isus Cristos, care s-a născut fără păcat (Evr. 4:15; 7:26). Din cauza originii adamice, toţi oamenii sunt păcătoşi prin natură, prin alegere şi prin declaraţie divină (Psalm 14: 1-3; Ier.17:9; Rom. 3:9-18,23; 5:10-12). De aceea omul nu se poate mântui singur, ci numai prin actul suveran al răscumpărării prin credinţa în jertfa ispăşitoare a Domnului Isus Cristos (Ioan 6:44; F. Ap. 13:48; Efes. 2:1-9; 1 Tim. 2:13-14; 2 Tim. 2:25; 2 Petru 1:1; Ioan 1 :8).

 

B.  Căsătoria

 Noi credem şi mărturisim că Dumnezeu a planificat, hotărât şi instituit căsătoria care, în conformitate cu învăţătura Sfintei Scripturi, este unirea legitimă, liber consimţită, pentru toată viaţa, între un bărbat şi o femeie pentru întemeierea unei familii (Genesa 1:27-28; 2:18, 24).

De aceea omul care se căsătoreşte trebuie să intre în această relaţie cu hotărârea de a o păstra, apăra şi dezvolta (Mat. 19:4-6; Efeseni 5:22-33; Maleahi 2:13-14 ).

Credinciosul trebuie să se căsătorească numai în Domnul (1 Cor. 7:8-9, 39; 2 Cor. 6:1418).

 

C.  Divorţ şi recăsătorire

Noi credem şi mărturisim că Dumnezeu urăşte divorţul (Maleahi 2:16).  Divorţul încalcă scopul lui Dumnezeu cu privire la familie (Gen. 2:24; Matei 19:6; Marcu 10:9).

Noi credem şi mărturisim că cei văduvi se pot recăsători, dar numai în Domnul (1 Cor. 7:89, 39). 

În ceea ce-i priveşte pe cei divortaţi, noi credem şi mărturisim că:

a.                Persoana care a divorţat înainte de întoarcerea la Dumnezeu şi rămâne necăsătorită poate

participa la viaţa Bisericii, dar nu poate fi diacon sau presbiter (1 Timotei 3:2, 12; Tit 1:5-9).

Persoana  care a divorţat înainte de întoarcerea la Dumnezeu şi se recăsătoreşte credincios, poate participa la viaţa Bisericii, dar nu la lucrarea de vestire publică (1 Timotei 3:2, 12; Tit 1:5-9; Matei 19:9; Marcu 10:11-12).

 

b.                Persoana care a  intentat divorţul după momentul întoarcerii la Dumnezeu,  îşi va pierde calitatea de membru (Maleahi 2:13-14). Dacă divorţul a fost intentat de partener şi credinciosul (care nu a dorit divorţul) rămâne necăsătorit, el poate participa la viaţa bisercii, dar nu poate fi diacon sau presbiter (1 Timotei 3:2, 12; Tit 1:5-9; 1 Cor. 7:15).

Dacă credinciosul care nu a cerut divorţul se recăsătoreşte, va fi pus sub disciplina Bisericii (Marcu 10:11-12).

 

c.                Dacă o persoană a divorţat şi s-a recăsătorit înainte de întoarcerea la Dumnezeu, poate

participa la viaţa Bisericii, dar nu poate fi diacon sau presbiter (1 Timotei 3:2, 12; Tit 1:5-9).

 

 

 

 

 

D. Avortul, Homosexualitatea şi Imoralitatea sexuală

Noi credem şi mărturisim că viaţa începe în momentul concepţiei şi avortul este păcat. 

(Psalm 139:13-16; Ieremia 1:1-5).

Noi credem şi mărturisim că orice formă de homosexualitate este un păcat şi o urâciune înaintea lui Dumnezeu (Levitic 18:22; 20:13; Romani 1:26-32).

Noi credem şi mărturisim că preacurvia şi curvia, orice relaţie sexuală incestuoasă și orice formă de imoralitate sexuală (Matei 5:27-30) sunt păcate şi o urâciune înaintea lui Dumnezeu (Levitic 18:6-30; 1 Cor. 6:15-20; 1 Tes. 4:3-6; Evrei 13:4).

 

 

               IV.        Mântuirea

Noi credem şi mărturisim că mântuirea este lucrarea suverană a lui Dumnezeu făcută prin jertfa de ispăşire a Domnului Isus Cristos la cruce, oferită omului prin har, prin credinţă, nu prin fapte (Ioan 1 :12; Efes. 1:7; 2:8-10; 1 Petru 1 :18-19).

Noi credem şi mărturisim că mântuirea nu este un eveniment, ci un proces care are un moment iniţial, cel al pocăinţei păcătosului, când acesta a primit  justificarea / îndreptăţirea lui Dumnezeu (Rom. 1:17; 3:22; 10:10; Filip. 3:9), după care urmează două etape de durată: sfinţirea, care este un proces pe durata vieţii pământeşti, şi o etapă veşnică, glorificarea, care începe în momentul  plecării credinciosului la Domnul (1 Cor. 15:51-52; Filip.2:12; 1Tes. 4:13-18; 5:8; Evrei 1:14; 1 Petru 1:5).

 

A.  Alegerea

Noi credem şi mărturisim că alegerea este actul suveran al lui Dumnezeu prin care, înainte de întemeierea lumii, El a pus deoparte pe cei pe care i-a chemat, i-a regenerat, i-a mântuit şi i-a sfinţit în Isus Cristos (Rom. 8:28-30; Efes. 1 :4-11; 2 Tes. 2:13; 2 Tim. 2:10; 1 Petru 1 :1-2). Baza alegerii lui Dumnezeu este buna plăcere a voii Sale (Efes. 1:4-11; Rom. 9:6-23).

Invitaţia pentru mântuire este adresată însă tuturor oamenilor.  

Noi credem şi mărturisim că Dumnezeu nu a ales oameni pentru condamnare, ci numai pentru mântuire (Rom. 8:28-30; 9:6-23).

Noi credem şi mărturisim că alegerea suverană a lui Dumnezeu nu elimină responsabilitatea credincioşilor de a-i evangheliza pe cei pierduţi. Dimpotrivă, Dumnezeu le-a dat credincioşilor responsabilitatea să evanghelizeze, aceasta slujind la mântuirea celor ce cred în jertfa Domnului Isus şi ca mărturie împotriva celor ce-L resping pe Domnul Isus Cristos. Pentru a fi mântuit, omul are responsabilitatea  de a crede în jertfa Domnului Isus Cristos. Dumnezeu a hotărât ca păcătoşii să fie mântuiţi prin vestirea Evangheliei (Rom. 10: 13-17). Domnul Isus a predicat Evanghelia (Mat. 4:23; 9:35) şi le-a poruncit ucenicilor să facă la fel (Mat. 28:19-20).

 

B.    Răscumpărarea

Noi credem şi mărturisim că Dumnezeu îi răscumpără pe păcătoşi printr-un act suveran, eliberându-i atât de robia păcatului cât şi de consecinţele lui veşnice, prin Domnul Isus care a plătit, prin sângele Său, pentru fărădelegile omului (Isaia 53:10; Luca 2:14; Gal. 1:4; Col. 1:19-20). Această dorinţă a lui Dumnezeu de a-i mântui pe păcătoşi printr-o jertfă ispăşitoare îşi găseşte originea în dragostea şi dreptatea lui Dumnezeu. Dreptatea lui Dumnezeu cerea ca cel care a păcătuit să fie pedepsit cu moartea, iar dragostea lui Dumnezeu a pregătit un mijloc de salvare a păcătoşilor (Rom. 6:23).

Noi credem şi mărturisim că jertfa de ispăşire a Domnului Isus este singura cale de mântuire a omului păcătos, care nu se poate răscumpăra singur (Psalm 49:7-8; loan 14:6; F. Ap. 4:12; Gal. 3:21; 1 Petru 1:18-19). 

Noi credem şi mărturisim că răscumpararea a fost făcută ca o jertfă adusă lui Dumnezeu pentru împăcarea păcătosului cu El. Omul păcătos L-a ofensat pe Dumnezeu şi a devenit obiectul mâniei judiciare divine. Prin ispăşirea păcatelor de către Fiul Său, au fost satisfăcute atât dreptatea cât şi sfinţenia lui Dumnezeu. Ispăşirea realizată de Domnul Isus Cristos nu are efect decât asupra celor care au acceptat jertfa Domnului Isus Cristos ca unic mijloc de mântuire (Mat. 1 :21; 20:28; Ioan 6:37-39,44,65; 10:14-15; 17:2-3,9,24; Efes. 1:3-11). Lucrarea pe cruce a Domnului Isus nu l-a făcut pe om capabil de a fi mântuit, ci l-a mântuit (F. Ap. 20:28; Rom. 5:9-10,18-19). Chiar dacă această lucrare se aplică mai târziu în viaţa oamenilor, ei sunt mântuiţi pe baza sângelui vărsat de Domnul Isus la cruce, lucrarea ispăşitoare fiind încheiată.

 

C.    Îndreptăţirea sau Neprihănirea/Justificarea

Noi credem şi mărturisim că îndreptăţirea este un act al lui Dumnezeu (Rom. 8:33) prin care îl declară în mod legal ca fiind neprihănit pe păcătosul care, prin credinţa în jertfa Domnului Isus, se pocăieşte de păcatele lui (Isaia 55:6-7; Luca 13:3; F. Ap. 2:38; 3:19; 11 :18; Rom. 2:4; 2 Cor. 7:10) şi mărturiseşte că Isus Cristos este Mântuitor şi Domn  (Rom. 10:9-10; 1 Cor. 12:3; 2

Cor. 4:5; Filip. 2:11). Această neprihănire nu apare ca urmare a efortului omului sau a virtuţilor lui (Rom. 3:20; 4:6), ci a faptului că Domnul Isus Cristos a luat păcatele noastre asupra Sa şi ne-a dăruit în schimb neprihănirea Lui (Col. 2: 14; 1 Petru 2:24; 1 Cor. 1 :30; 2 Cor. 5:21). În felul acesta Dumnezeu, care este neprihănit, socoteşte totuşi neprihănit pe cel ce crede în Isus (Rom. 3:26).

 

D.    Naşterea din nou / Regenerarea

Noi credem şi mărturisim că naşterea din nou (regenerarea spirituală) este lucrarea supranaturală a Duhului Sfânt prin care îi sunt date omului o viaţă şi o natură nouă (Ioan 3:3-7; Tit 3:5, 2 Petru 1:3-4). Aceasta se face numai prin puterea Duhului Sfânt, prin intermediul Cuvântului lui Dumnezeu (Ioan 5:24; Romani 10:13-17) pe care păcătosul îl aude, îl primeşte şi faţă de care răspunde pozitiv. Naşterea din nou se manifestă prin fapte ale pocăinţei care se văd într-o atitudine şi o comportare neprihănită, nu prin vorbirea în limbi, prorocire sau alte daruri miraculoase. (Rom. 12:3-8; 1Cor. 12:4-11; 13:8-10; 2 Cor. 12:12; Efes. 4:7-12; Evrei 2:1-4; 1 Petru 4:10-11).

 

 Faptele bune sunt un rezultat al naşterii din nou (Matei 7:16-20; 1 Cor. 6:19-20; Efes. 2:10), prin lucrarea Duhului Sfânt, când credinciosul se supune Domnului Isus şi ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu (Efes. 5:17-21; Filip. 2:12; Col. 3:16; 2 Petru 1:4-10). Această ascultare îl face pe credincios tot mai asemănător cu Domnul Isus Cristos (2 Cor. 3:18). Asemănarea va fi deplină în momentul glorificării credinciosului la revenirea lui Cristos (Rom. 8:17; 2 Petru 1 :4; 1 Ioan 3:23).

 

E.    Sfinţenia şi sfinţirea

Noi credem şi mărturisim că fiecare credincios este sfinţit (pus deoparte) pentru Dumnezeu ca urmare a îndreptăţirii în Cristos. În felul acesta credinciosul este declarat sfânt şi văzut ca fiind sfânt.

Sfinţenia este poziţională şi instantanee şi nu trebuie confundată cu sfinţirea progresivă. Ea are de a face cu poziţia credinciosului, nu cu umblarea lui creştină (F. Ap. 20:32; 1 Cor. 1 :2,30; 6:11; 2 Tes. 2:13; Evrei 2:11; 3:1; 10:10, 14; 13:12; 1 Petru 1:2).

De asemenea, noi credem şi mărturisim că, în viaţa credinciosului, Duhul Sfânt lucrează  sfinţirea progresivă prin care credinciosul este adus, prin ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu, într-o stare după voia lui Dumnezeu. Credinciosul trăieşte astfel o viaţă de sfinţenie în creştere, ceea ce duce la asemănarea sa tot mai mare cu Domnul Isus Cristos (Ioan 17:17, 19; Rom. 6:122; 8:29; 2 Cor. 3:18; 1 Tes. 4:3-4; 5:23).

Din cauza aceasta, noi credem şi mărturisim că în viaţa credinciosului este o luptă spirituală zilnică între fiinţa cea nouă în Cristos şi natura păcătoasă, dar credinciosul poate birui păcatul pentru că în el locuieşte Duhul Sfânt (Romani 7:14-25; 8:1-16). Lupta aceasta a sfinţirii va continua toată viaţa credinciosului. Cât vom trăi, nu vom putea spune că am eliminat orice posiblitate de a păcătui, dar credem  că Duhul Sfânt ne ajută să biruim în lupta împotriva păcatului (Gal. 5:16-25; Efes. 4:22-24; Filip. 3:12; Col. 3:9-10; 1 Tes. 4:3; 1 Petru ;14-16; 1 Ioan 1:8-2:4; 1 Ioan 3:5-9).

Noi credem şi mărturisim că cel credincios trebuie să nu se conformeze modului păcătos de viaţă al lumii, din dragoste faţă de Domnul Isus Cristos (2 Tes. 1:11-12; Evrei 12:1-2), şi trebuie să demonstreze printr-o viaţă de ascultare şi o creştere în sfinţirea personală că este copil al lui Dumnezeu (Rom. 12:1-2; 2 Cor. 7:1; Evrei 12:14; Tit 2:11-14; 1 loan 3:1-10).

Noi credem şi mărturisim că un credincios, ca să trăiască o viaţă sfântă, nu trebuie să se retragă din lume, pentru că aceasta este locul unde trebuie să-L slujească pe Dumnezeu (1 Cor. 5), ci să se împotrivească şi să osândească lucrările întunericului (Efes. 5).

Noi credem şi mărturisim că sfinţirea este un proces care are trei aspecte:

a.                sfinţenia poziţională – este actul veşnic al lui Dumnezeu, bazat pe răscumpărarea lui Cristos, care-l aşează pe credincios într-o poziţie de sfinţenie în momentul când acesta crede în Isus Cristos ca Mântuitor şi Domn. (Evr. 3:1; 10:10-14).

b.                sfinţirea progresivă – este procesul continuu în care credinciosul, iluminat de Duhul Sfânt, pune în aplicaţie Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa de fiecare zi, lucru ce duce la o biruinţă asupra păcatului şi la o creştere tot mai mare în asemănarea cu Cristos (Ioan 17:17; 1 Cor. 1 :30; 2 Cor. 3;18; Efes. 5:25-26; 1 Tes. 4:3-4; 5:23-34).

c.                sfinţenia finală – este starea de sfinţenie desăvârşită, care are loc la moartea credinciosului,  iar pentru credincioşii găsiţi în viaţă, la revenirea Domnului Isus Cristos (Efes. 5:27; 1 Ioan 3:2; luda 24-25; Apoc. 22:11).

 

F. Siguranţa mântuirii

Noi credem şi mărturisim că cei care au crezut în jertfa Domnului Isus şi-L au pe Fiul lui Dumnezeu în viaţa lor, sunt mântuiţi şi au viaţa veşnică. Toţi cei născuţi din nou sunt păstraţi şi păziţi de Dumnezeu Tatăl pentru Domnul Isus Cristos (Ioan 10:28-29; Rom. 8:14 – 16, 35-39; Filip. 1:6; 1 Ioan 5:10-13; Iuda 1). Această siguranţă îi motivează pe credincioşi să trăiască o viaţă de sfinţenie şi nicidecum o viaţă de compromis cu păcatul (1 Ioan 3:6, 9, 10).

 

 

V.       Biserica

A. Definirea şi scopul Bisericii

Noi credem şi mărturisim că toţi cei ce cred în Domnul Isus Cristos şi Îl acceptă ca Mântuitor şi Domn al lor personal formează Biserica, stâlpul și temelia adevărului, Trupul lui Cristos (1 Cor. 12:12-13), care este Mireasa lui Cristos (2 Cor. 11 :2; Efes. 5:23-32; Apoc.19:7-8) şi al cărei Cap este Cristos (Efes. 1 :22; 4;15; Col. 1 :18).

Noi credem şi mărturisim că Biserica a luat fiinţă în ziua Cincizecimii (F. Ap. 2: 1-21, 3847).

Noi credem şi mărturisim că Biserica este un organism spiritual unic, creat de Dumnezeu din toţi cei născuţi din nou, din toate națiunile,  începând cu ziua Cincizecimii şi până la răpirea ei (Efes. 2:11-3:6).

Biserica este diferită de Israel (1 Cor. 10:32), fiind taina lui Dumnezeu descoperită în epoca harului (Efes. 3:1-6; 5:32).

Noi credem şi mărturisim că Biserica lui Cristos (Mat. 16:18) se manifestă prin Biserici locale care au aceleaşi atribuţii ca şi Biserica în ansamblul ei.

Noi credem şi mărturisim că Biserica locală este comunitatea oamenilor născuţi din nou de Duhul Sfânt prin credinţa în jertfa Domnului Isus Cristos, uniţi şi organizaţi sub o conducere spirituală pentru îndeplinirea unui întreit scop:

a.                glorificarea lui Dumnezeu prin închinare (rugăciune, cântare, Masa Domnului, dărnicie ş.a.m.d.);

b.                zidirea sufletească a credincioşilor prin echipare, învăţătură şi părtăşie (Efes. 4:11-16);

c.                evanghelizarea celor nemântuiţi prin Cuvânt şi trăire  (1 Cor. 11: 18-20; Evrei 10:25).

 

B. Misiunea Bisericii

1.  Glorificarea lui Dumnezeu prin închinare

Noi credem şi mărturisim că scopul primordial al Bisericii este glorificarea lui Dumnezeu (Efes. 3:21). Biserica Îl glorifică pe Dumnezeu prin închinare, care este răspunsul activ adresat lui Dumnezeu pentru tot ceea ce este şi face El, şi manifestat prin atitudine, acţiune, gânduri şi cuvinte. 

Biserica îşi exprimă închinarea prin: rugăciune, cântare, predicare, citirea Bibliei, slujire, Masa Domnului şi dărnicie.

 

2.  Zidirea / edificarea credincioşilor

Noi credem şi mărturisim că zidirea / edificarea sfinţilor este lucrarea de creştere spre maturitate spirituală, care se face prin credinţă, prin exercitarea darurilor spirituale (Efes. 4:13-16), prin învăţătura din Cuvântul lui Dumnezeu (2 Tim. 2:2, 15; 3:16-17), prin părtăşia frăţească (F. Ap. 2:42; Evrei 10:25; 1Ioan 1:3), prin participarea la Masa Domnului (Luca 22:19;  F. Ap. 2:3842).  

 

3.  Evanghelizarea celor pierduţi

Noi credem şi mărturisim că evanghelizarea celor pierduţi este una dintre cele mai importante porunci pe care a dat-o Domnul Isus Bisericii. Biserica are datoria de a vesti Evanghelia prin Cuvânt şi faptă întregii lumi, începând cu cei din casele noastre (Mat. 28:19-20; F.Ap. 1:8; 2:42).

Noi credem şi mărturisim că împărtăşirea Evangheliei este lucrarea pe care trebuie s-o facă fiecare credincios, în public sau de la om la om (1 Cor. 15:58; Efes. 2:10; 4:12; Apoc. 22:12).

 

C.  Conducerea Bisericii

Noi credem şi mărturisim că autoritatea unică şi supremă a Bisericii este Cristos (1 Cor. 11:3; Efes. 1:22; Col. 1:18), iar întreaga conducere a Bisericii, darurile spirituale, disciplina, ordinea şi închinarea sunt rânduite de El în suveranitatea Sa şi puse în practică prin intermediul slujitorilor Lui. Slujitorii spirituali, pe care îi numeşte Biblia că au datoria de a conduce Biserica, şi care sunt sub autoritatea Domnului Isus Cristos, sunt presbiterii (numiţi în Sfânta Scriptură şi episcopi, bătrâni sau păstori: F. Ap. 20:28, Efes. 4:11), ajutaţi de diaconi (F. Ap. 6:1-6). Amândouă categoriile de slujitori trebuie să îndeplinească calificările biblice (1 Tim. 3:1-13; Tit 1 :5-9; 1Petru 5:1-5). Presbiterii şi diaconii sunt recunoscuţi de Biserica locală pe baza calificării şi slujirii lor (1Tim. 3:1-13).

 

 

D.  Darurile spirituale

Noi credem i mărturisim că Bisericii i s-au dat  daruri spirituale: darurile miraculoase ale revelaţiei divine (Efes.3:3-5; Col.1:25-29), darul minunilor, darul vindecărilor, darul vorbirii în limbi, darul tălmăcirii limbilor, date  în epoca apostolică cu scopul de a împlini revelaţia divină i de a confirma autenticitatea mesajului apostolic (2 Cor. 12;12; Evrei 2:3-4), i  de asemenea daruri pentru zidirea credincioşilor (Rom. 12:6-8;Efes.4:11-16;1Cor.12 :7,11;14:3,4,12). După ce canonul Noului Testament s-a încheiat, singurul test de autenticitate a mesajului unui om rămâne Scriptura; de aceea darurile semne (darul minunilor, darul vindecărilor, darul vorbirii în limbi, darul tălmăcirii limbilor) nu mai sunt necesare astăzi pentru a valida un om sau lucrarea lui (1 Cor. 13:812; Galateni 1:8-9; Iuda 3; Apocalipsa 22:18). 

 

Noi credem şi mărturisim că darurile spirituale pot fi contrafăcute de Satan cu scopul de a-i înşela pe credincioşi ( 2 Tes. 2:9-10; Apoc. 13:13-14; Mat. 24;11,24; Fapte 20:29-30).

Noi credem şi mărturisim că darurile spirituale pot fi folosite în mod abuziv (1Cor. 14:1320; Filipeni 1:15-17). De aceea prioritatea supremă a credinciosului este relaţia personală cu Dătătorul darului, Dumnezeu, iar exercitarea darului spiritual se face în contextul  dezvoltării caracterului creştin şi a roadei Duhului Sfânt (1Cor. 13:1-3). Biserica trebuie să folosească darurile spirituale în concordanţă cu învăţătura Sfintei Scripturi (1 Cor. 14:26-33).

Noi credem şi mărturisim că fiecare membru al Bisericii a primit daruri spirituale pentru slujire, daruri care trebuie identificate şi dezvoltate pentru împlinirea scopului Bisericii (Rom. 12:5-8; 1 Cor. 12:4-31; Efeseni 4:11-16; 1 Petru 4:10-11).

Noi credem şi mărturisim că femeia poate sluji în Biserică în lucrarea de diaconie şi de învăţare a femeilor mai tinere (implicit a copiilor), doar   sub autoritatea presbiterilor şi a soţului (1 Tim. 2:12; 3:11; Tit 2:3-5).

 

 

E. Actele de cult

Noi credem şi mărturisim că bisericii locale i-au fost lăsate două acte de cult, botezul noutestamental şi Masa Domnului (Mat. 26:26-29; 28: 1920; F. Ap. 2:28-42; Rom. 6:3-5), care îndeplinesc următoarele criterii:

a.   au fost poruncite de Domnul Isus aşa după cum sunt prezentate în Evanghelii;

b.   au fost practicate de biserica primului secol, după cum sunt descrise în cartea Faptele

Apostolilor;

c.   au fost explicate din punct de vedere spiritual de apostoli, în Epistole.

 

1.     Botezul creştin

Noi credem şi mărturisim că Botezul noutestamental este mărturia unui cuget curat (1 Petru 3:21)  al celui credincios că a crezut în Domnul Isus Cel răstignit, îngropat şi înviat, şi că, prin credinţa în Cristos, s-a făcut una cu El în moartea faţă de păcat şi în învierea la o viaţă nouă (Rom. 6:1-11). Botezul este, de asemenea şi un semn al părtăşiei şi identificării celui botezat cu Trupul vizibil al lui Cristos, biserica locală (F. Ap. 2:41-42; 1 Cor.12:13).

Botezul noutestamental se face prin scufundare (F. Ap. 8:36-39).

Noi nu credem că botezul în apă poate mântui, pentru că mântuirea este numai lucrarea Atotputernicului Dumnezeu făcută la cruce prin Fiul Său Isus Cristos (Rom. 5:9-10) şi dusă la îndeplinire prin puterea Duhului Sfânt în cel care a crezut (Tit 3:5).

 

2.     Masa Domnului / Frângerea Pâinii

Noi credem şi mărturisim că Masa Domnului este amintirea şi vestirea morţii şi învierii Domnului Isus Cristos până când El va reveni pentru ai Săi. Masa Domnului este un act solemn la care fiecare credincios trebuie să participe, după cercetarea de sine (1 Cor. 11:28-32).

Noi credem şi mărturisim că, deşi elementele de la Masa Domnului, pâinea şi vinul, sunt numai simboluri ale trupului şi sângelui Domnului Isus Cristos (şi nu se transformă sau nu conţin trupul şi sângele Domnului), luând din ele, mărturisim că avem părtăşie cu Domnul Cristos cel înviat şi suntem una cu credincioşii din Biserică (1 Cor.10:16-17).

Luând parte la Masa Domnului, de regulă în prima zi a săptămânii, adică duminica, ne amintim de moartea şi învierea Domnului Isus Cristos (Mat. 28:1-7; Marcu 16:1-9; Luca 24:1-7; loan 20:1-23)  şi urmăm exemplul primilor creştini (F. Ap. 20:7; 1 Cor. 16:2).

 

 

F. Disciplina în Biserica

Noi credem şi mărturisim că Domnul Isus Cristos S-a dat pe Sine Însuşi pentru Biserică, "ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană." (Efes. 5:26-27).

Noi credem şi mărturisim că în biserica locală trebuie să existe sfinţenie şi orânduială (1 Cor.14:33). În caz contrar, disciplinarea o face:

a.  Dumnezeu Tatăl, în special prin mustrarea divină (Ioan 15:2; 1 Cor. 11:32; Evrei 12:10).

b.  Cel credincios în viaţa personală (1 Cor. 11:28-31; 2 Cor. 7: 1; 1 Ioan 3:2-3).

c.  Biserica locală prin disciplina în Biserică (Mat. 18:17).

Noi credem şi mărturisim că punerea sub disciplină o face Comitetul de prezbiteri pentru erezii, imoralitate, dezbinări şi altele de felul acesta, dar şi pentru lipsa îndelungată nemotivată din mijlocul frăţietăţii (F. Ap. 5:11; Rom. 16:17; 1 Cor. 5:6-8,13; 2 Cor. 2:6; 2 Tes. 3:6, 14; Tit 3:1011; Evrei 10:25; 2 Ioan 10). Disciplinarea are ca scop îndreptarea şi recuperarea celui greşit.

Noi credem şi mărturisim că între membrii Bisericii trebuie să existe pace şi armonie. Atunci când apar conflicte între membrii Bisericii, acestea trebuie rezolvate în cadrul Bisericii, conform Sfintei Scripturi (Matei 5:23-26; 18:15-20; 1 Cor. 6:1-11). 

 

G.   Relaţia între Bisericile locale

Noi credem şi mărturisim că Biserica locală este autonomă în relaţia cu alte Biserici locale. De asemenea, noi credem şi mărturisim că Bisericile locale    cooperează între ele pentru ajutorare,  propovăduirea  Evangheliei şi păstrarea credinţei adevărate (F. Ap. 8:14-17; 11:19-26,27-30; 15:131; 1 Cor. 16:1-3; 2 Cor. 8:1-15; Col. 4:16).

 

H.   Relaţia Bisericii cu Statul

Noi credem şi mărturisim că Statul  este rânduit de Dumnezeu pentru binele şi ordinea societăţii umane. Creştinul îşi poate exercita drepturile cetăţeneşti în conformitate cu propria sa conştiinţă. Creştinul trebuie să se roage pentru autorităţi şi să le respecte. Ascultarea de autorităţi se face atâta vreme cât cerinţele lor nu vin în contradicţie cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu voia Domnului Isus Cristos – Singurul Domn al conştiinţei umane, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor (Exod 18:21-22; 2 Sam. 23:3; Dan. 3:17-18; Mat. 22:21; F. Ap. 4:19-20; 5:29; 23:5; Rom. 13:1-7).

 

 

VI.       Îngerii A. Îngerii sfinţi

Noi credem şi mărturisim că îngerii sunt fiinţe spirituale create de Dumnezeu, de aceea nu trebuie să ne închinăm înaintea lor (Col. 1 :16; Ps. 148:2-5; Evrei 1 :14). Ei au fost creaţi ca să-L slujească pe Dumnezeu şi să I se închine (Luca 2:9-14; Evrei 1 :6-7,14; 2:6-7; Apoc. 5:11-14; 19:10; 22:9). Noi credem şi mărturisim că îngerii sunt fiinţe cu personalitate  (Luca 2:9-14; Gen.19) şi, deşi se află mai presus de oameni (Evr. 2:7), nu sunt creaţi după chipul şi asemănarea lui

Dumnezeu, ca omul, de aceea nu vor moşteni destinul glorios al omului, acela de a fi mântuiţi de Cristos. La împlinirea vremurilor, oamenii mântuiţi vor fi mai presus de îngeri (1 Cor. 6:3).

Noi credem şi mărturisim că îngerii sunt fiinţe spirituale care au inteligenţă dar nu sunt atotcunoscătoare, sunt puternice dar nu atotputernice şi se pot afla într-un singur loc o dată, nefiind atotprezente (Mat. 8:16, 28-34; 9:32; 15:22; Marcu 1:24; 5:3-4; 9:22; Luca 10:17, 20; loan 10:21; F. Ap. 16:16; 1 Tim. 4:1). Ei sunt creaturi morale, deoarece unii sunt sfinţi (Matei 25:31; Marcu 8:38; Luca 1:26; Fapte 10:22), în timp ce alţii au păcătuit, devenind demoni (Ioan 8:44; 1 Ioan 3:8-10).

 

 

B. Îngerii căzuţi

Noi credem şi mărturisim că Satan este un înger creat şi autorul păcatului. El a căzut sub judecata lui Dumnezeu  atunci când s-a răzvrătit faţă de Creatorul său (Isaia 14:12-17; Ezechiel 28:1119),  atrăgând în aceasta o parte din îngeri (Mat. 25:41; Apoc. 12:1-14)  şi  aducând păcatul în lume şi în fiinţa umană prin ispitirea omului (Geneza 3:1-15).

 

 

VII.        Lucrurile de la urmă/Escatologie

A. Moartea, starea intermediară şi învierea

Noi credem şi mărturisim că moartea fizică este despărţirea sufletului / spiritului de trup şi nu înseamnă anihilarea persoanei sau pierderea conştienţei (Apoc. 6:9-11).

Când se produce separarea sufletului de trup, credinciosul trece imediat în prezenţa lui Cristos (Luca 23:43; 2 Cor. 5:8; Filip. 1 :23) (Filip. 1 :21-24). Această separare va dura, pentru cei răscumpăraţi, până la Răpire (1 Tes. 4:13-17); atunci va avea loc învierea lor, iar trupurile de slavă şi sufletele celor credincioşi se vor uni şi vor fi în glorie pentru totdeauna cu Domnul (1 Cor. 15:35-44, 50-54; Filip. 3:21). Până atunci, sufletele celor răscumpăraţi vor rămâne într-o stare de partăşie fericită cu Domnul, aşteptând reîntregirea fiinţei lor prin învierea trupurilor (2 Cor. 5:8).

Noi credem şi mărturisim că toţi oamenii vor învia în trup, cei mântuiţi pentru viaţa veşnică (Ioan 6:39; Rom. 8:10-11,19-23; 2 Cor. 4:14), iar cei nemântuiţi pentru pedeapsa veşnică (Dan. 12:2; Ioan 5:29; Apoc. 20:13-15).

Noi credem şi mărturisim că sufletele celor care au murit nemântuiţi sunt ţinute în Locuinţa Morţilor în chinuri, până la a doua înviere (Luca 16:19-26; Apoc. 20:13-15), când sufletul se va uni cu trupul înviat (Ioan 5:28-29). Atunci ei se vor înfăţişa în faţa tronului mare şi alb al judecăţii lui Dumnezeu (Apoc. 20:11-15) şi vor fi aruncaţi în iad, iazul de foc (Mat. 25:41-46), unde vor sta veşnic într-un chin conştient, despărţiţi de Dumnezeu (Dan. 12:2; Mat. 25:41-46; 2 Tes. 1:7-9).

 

B.  Răpirea Bisericii

Noi credem şi mărturisim că Domnul Isus Cristos va veni să Îşi răpească Biserica (Ioan 14:1-2; 1 Cor.15:51-53; 1 Tes. 4:15-5:1; Tit 2:13). Revenirea Lui va fi personală. Între Răpire şi revenirea în slavă a Domnului cu sfinţii Săi, în cer va avea loc răsplătirea credincioşilor potrivit cu lucrarea pe care au făcut-o (1 Cor. 3:11-15; 2 Cor. 5:10).

 

C.  Necazul cel Mare

Noi credem şi mărturisim că, după ce Biserica va fi răpită (Ioan 14:1-3; 1 Tes. 4:13-18), judecata lui Dumnezeu va veni peste lumea necredincioasă (Ier. 30:7; Dan. 9:27; 12:1; 2 Tes. 2:712; Apoc. 16). Punctul culminant al  acestei judecăţi va fi la revenirea în glorie a Domnului Isus Cristos pe pământ (Mat. 24:27-31; 25:31-46; 2 Tes. 2:7-12).  

Noi credem şi mărturisim că Necazul cel Mare va începe după răpirea Bisericii, când Anticristul va încheia legământul de protecţie cu Israel, şi va dura şapte ani (Dan. 9:27). În această perioadă, Anticristul va crea o aparentă unitate politică, economică şi religioasă şi va cere tuturor să i se închine, pretinzând locul lui Dumnezeu (Dan. 7:19-27; 9:24-27).

Noi credem şi mărturisim că, în perioada Necazului cel Mare, treimea diabolică (Şarpele cel vechi / balaurul, Anticristul şi prorocul mincinos) va avea controlul asupra întregului pământ şi va atrage judecata lui Dumnezeu (Apoc. 13; 14).

Noi credem şi mărturisim că a doua venire a lui Cristos  va duce la încheierea Necazului cel Mare şi la finalizarea judecăţii lui Dumnezeu în această etapă (Apoc. 19:11-21).  

 

D.    A doua venire a Domnului Isus şi Mileniul

Noi credem şi mărturisim că, după cei şapte ani de necaz, Cristos va reveni într-un mod fizic, vizibil, ca să se aşeze pe scaunul de domnie al lui David (Mat. 25:31; Luca 1:31-33; F. Ap. 1:1011; 2:29-30) şi să instaureze pe pământ Împărăţia de o mie de ani (Mileniul) (Apoc. 20:1-7). În acest timp, sfinţii înviaţi din Vechiul Testament vor domni împreună cu El peste Israel şi peste celelalte neamuri ale pământului (Ezechiel 37:21-28; Dan. 7:17-22; Apoc.19:11-16). Această domnie va fi precedată de înlăturarea lui Anticrist şi a prorocului mincinos, şi de legarea lui Satan pentru o mie de ani (Dan. 7:17-27; Apoc. 20:1-7).

Noi credem şi mărturisim că Împărăţia aceasta este împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu faţă de Israel (Isaia 65:17-25; Ezechiel 37:21-28; Zaharia 8:1-17), prin care El promitea evreilor că vor primi înapoi ţara pe care au pierdut-o în urma neascultării (Deut. 28:15-68; Ier. 31 :31-34; Ezechiel 36:22-32; Mat. 21 :43; Rom. 11 :1-16, 25-29). 

Noi credem şi mărturisim că această vreme de domnie a lui Cristos va fi caracterizată de armonie, dreptate, pace, neprihănire şi viaţă lungă (Isaia 11; 65:17-25; Ezechiel 36:33-38), şi se va încheia atunci când Satan va fi dezlegat pentru puţină vreme (Apoc. 20:7). 

 

E.    Judecata celor nemântuiţi

Noi credem şi mărturisim că, după domnia de o mie de ani a Domnului Isus Cristos, Satan va fi dezlegat şi va înşela popoarele pământului ca să se unească şi să lupte împotriva sfinţilor şi a Ierusalimului. În timpul acestei lupte, armatele inamice poporului lui Dumnezeu vor fi distruse de foc din cer (Apoc. 20:9). După aceea, Satan va fi aruncat în iazul de foc (Mat. 25:41; Apoc.20:10), iar Cristos, care este Judecătorul omenirii (loan 5:22), va învia toţi oamenii şi-i va judeca la scaunul de domnie mare şi alb.

Noi credem şi mărturisim că învierea celor nemântuiţi pentru judecată va fi o înviere în trup. După judecată (Rom. 14:10-13), ei vor fi aruncaţi în iazul de foc în care vor trăi conştient în pedeapsa veşnică (Mat. 25:41; Apoc. 20:11-15).

 

F.    Veşnicia

Noi credem şi mărturisim că, după împărăţia de o mie de ani şi judecata celor necredincioşi (2 Tes. 1 :9; Apoc. 20:7-15), cei mântuiţi vor intra în starea veşnică a slavei lui Dumnezeu. În timpul acesta pământul actual va fi distrus în întregime (2 Petru 3: 10) şi înlocuit cu un pământ nou pe care vor locui numai neprihăniţii (Efes. 5:5; Apoc. 20:15, 21-22). După aceea cetatea cerească va coborî din cer (Apoc. 21 :2) şi va fi locuinţa sfinţilor unde se vor bucura de părtăşia veşnică cu Dumnezeu şi unul cu celălalt (Ioan 17:3; Apoc. 21; 22). Domnul Isus Cristos, pentru că şi-a îndeplinit lucrarea de Mântuitor, va da în mâinile Tatălui Împărăţia (1 Cor. 15:24-28) şi Sfânta Treime va domni veşnic în toate sferele existenţei (1 Cor. 15:28).

sursă: bcev.ro